Publicat de: Borlean Camelia-Anca | Ianuarie 25, 2012

EVALUAREA SISTEMICĂ IN CONTEXTUL DIVORŢULUI

 

Abordarea sistemică a familiei in sistemul de justiţie deschide o nouă perspectivă in abordarea familiei ca sistem unic şi irepetabil înţelegând şi respectând astfel cultura, structura şi paternurile de interacţiune dintre membrii săi.

Decizia instanţei privind custodia are un impact puternic asupra membrilor acesteia, deoarece restructurează, reorientează şi realiniază sistemul familiei.

Divorţul este un proces din ciclul vieţii familiei care ameninţă echilibrul acesteia ca întreg. Abordarea sistemică îşi propune investigarea antecedentelor şi a stresorilor relaţionaţi cu divorţul precum şi modul în care sistemul se re-organizează pentru fiecare individ.

Familia reprezintă un sistem unic, în care relaţiile dintre membrii acesteia au la bază legături de natură biologică, afectivă, legală, geografică şi o istorie comună

Membrii familiei îşi negociază expansiunea, diminuarea sau realinierea sistemului astfel încât acesta să suporte schimbări, ieşiri şi adaptări.

Divorţul este proces de transformare a familiei ca sistem unic şi o etapă in ciclurile vieţii unei familii (Carter & Mc Goldrick, 1989)

Modelul transgeneraţional (Bowen, 1978; Mc Goldrick & Carter, 2001; Nelson, 2003) facilitează cunoaşterea familiei din perspectiva familiei de origine a membrilor săi si surprinderea acelor paternuri de interacţiune la problemele cu care s-au confruntat şi membrii acesteia, diferenţierea sinelui de familia sa de origine – relevant în evaluarea competenţei parentale.

Intervenţia are în vedere familia nucleară care cuprinde intervenţie la nivelul subsistemelor: marital, parental, fraternal;  familia extinsă.

Structura atipică poate compromite capacitatea membrilor săi de a răspunde adecvat şi adaptativ schimbărilor specifice evenimentelor de tranziţie şi de criză prin care trece familia aşa cum este şi divorţul. Din perspectiva analizei structurii familiei se obţin informaţii privind sursele principale de ajustare pentru părinţi şi copii:

  •      rutina zilnică a familiei, coaliţii dintre membrii;
  •  frecvenţa cu care s-au luat decizii in familie si care dintre cei doi părinţi a fost cel care a luat frecvent decizii şi s-a implicat in mod activ in educarea copiilor.
  • graniţele de delimitare a subsistemelor
  • prezenţa sau absenţa triangulărilor copiilor in relaţia părinţilor au rol in evaluarea abilităţilor parentale de a rezolva conflicte, de a disciplina, educa şi ghida copilul.
  • accesibilitatea spre paternuri alternative de acţiune.

Când familiile se confruntă cu o schimbare în ciclurile sale de viaţă este necesar să  aducă schimbări in structura şi dinamica sa, modificând roluri, reguli si rutine zilnice astfel încât să satisfacă cerinţele minime necesare de a răspunde adaptativ la aceste schimbări ale noului stadiu de viaţă. Problemele nerezolvate in stadiile anterioare  persistă ca paternuri disfuncţionale de interacţiune intre membrii săi.

Din perspectiva ontogenetică, evenimentele şi procesele din cadrul familiei de origine au implicaţii pe termen lung pentru traiectoria de viaţă a copiilor. (M.transgeneraţional)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: