Publicat de: Borlean Camelia-Anca | Aprilie 4, 2010

Despre medierea de familie si psihoterapia de familie


Relaţia complementară dintre mediere şi terapie în cauzele de divorţ a reprezentat o preocupare continuă a specialiştilor în acest domeniu. În articolul său „Mediation and psychotherapy. Distinguishing the differences”, Kelly (1983) defineşte criteriile care stau la baza acestei diferenţieri pornind de la scopurile, rolurile şi dinamica procesului atât în mediere cat şi în psihoterapie.
Un alt autor (Milne, 1985) subliniază această diferenţă pornind de la comparaţia dintre psihoterapie, terapia comportamentală, terapia în cazurile de divorţ şi medierea. Ambii autori menţionaţi anterior susţin ipoteza conform căreia terapia în cazurile de divorţ îşi are originea în psihoterapie dar totodată are influenţe şi din drept sau ştiinţe sociale. Abordarea acesteia, continuă autorii, este dată de formarea şi pregătirea practică şi teoretică pe care o are mediatorul.
Astfel, terapeutul îşi asumă o responsabilitate mai mare pentru procesul terapeutic decât mediatorul pentru procesul de mediere. Scopul terapiei este acela de schimbare, pe când scopul medierii este acela de a rezolva un conflict căutând soluţii practice, faptice si mai puţin implicaţii de natură emoţională.
Medierea ca procedură este concepută în scopul de a ajuta oamenii să ia decizii, să-şi respecte reciproc ideile, iar trecutul familiei este folosit în găsirea de posibile soluţii la problema cu care vin în mediere. Aspectele importante de luat în considerare ar fi dinamica familiei, structura acesteia precum şi relaţiile dintre membrii familiei nucleare şi celei extinse.
Rolul mediatorului în procedura de mediere este unul de neutralitate; flexibilitatea acestuia în relaţie cu clienţii este mult mai scăzută decât în terapie. Există riscul, ca, făcând alianţă cu una dintre părţi, cuplul să nu se mai prezinte la următoarea sesiune de mediere. Pe de altă parte, atunci când una dintre părţi crede în refacerea căsătoriei, este important ca mediatorul sa identifice aceste nevoi si sa oprească procedura medierii.
În cercetările efectuate în domeniul medierii divorţurilor, Hahn & Kleist (2000) au stabilit criterii privind eficacitatea acestei proceduri în ceea ce priveşte cooperarea părţilor, nivelele de conflict, implicaţiile de ordin psihologic asupra copilului si a viitoarelor relaţii ale acestuia cu părinţii, prin comparaţie cu procesul tradiţional derulat în faţa instanţei de judecată. De asemenea, studiul a urmărit implicaţiile combinării medierii cu terapia de familie. Concluziile studiului au fost acelea că, prin mediere, cazurile de divorţ si conflictele pe care le implică au fost rezolvate mai eficient, intr-un timp relativ scurt ajungându-se la soluţii favorabile pentru ambele părţi.
Din perspectiva relaţiei dintre mediere si terapia de familie, s-a ajuns la rezultate importante privind eficienţa medierii atât în cooperarea dintre părinţi cat si în elaborarea unui program de consiliere post-divorţ.
Medierea încurajează, nu descurajează, comunicarea dintre părţi; se asigură transparenţa şi colaborarea prin intermediul mediatorului. Acesta din urmă, dacă are pregătire în psihoterapie, poate utiliza diferite tehnici terapeutice: ascultare reflectivă, recadrare (reframing), re-echilibrare (power balancing) etc. Infuzia terapeutică din mediere accentuează rezolvarea de probleme şi nu „victoria” unei părţi; se vorbeşte aşadar de un angajament în cadrul căruia se caută soluţii convenabile ambelor părţi şi nu se urmăreşte obţinerea de privilegii în detrimentul celuilalt.
În ambele domenii limbajul este extrem de important (Katz, 2007). În psihoterapie utilizarea unui limbaj accesibil şi adaptat clientului constituie un deziderat esenţial pentru reuşita procesului. Într-un mod similar, în mediere s-a acordat o foarte mare atenţie limbajului. De exemplu, în practică mulţi mediatori au început să evite utilizarea etichetelor lingvistice tradiţionale: custodie, program de vizitare etc. şi utilizează formule noi, cum ar fi plan parental (referitor la programul copiilor) sau luare de decizii (referitoare la educaţie, îngrijire, spiritualitate, activităţi extracurriculare). Această abordare pune accent implicit pe contribuţia ambilor părinţi la creşterea copilului şi evită utilizarea unor etichete negative (părinte non-custodial). De asemenea, în practică s-a observat că astfel se poate reduce tendinţa părinţilor (în special a celor conflictuali) spre dispute aprinse legate de aspectele practice ale divorţului.
Hahn & Kleist (2000) au sintetizat o serie de implicaţii practice utile mediatorilor şi terapeuţilor care activează la interfaţa dintre mediere şi terapie. Redăm în cele ce urmează sintetic ideile acestor autori. Slaikeu et al. (1985) au arătat în baza studiilor care au analizat înregistrări ale unor medieri realizate cu participanţi reali că mediatorii au fost mai eficienţi în atingerea unui acord dacă: şi-au asumat un rol mai mare în structurarea procesului, s-au focalizat mai mult pe rezolvarea de probleme, au discutat în special opţiuni şi soluţii, nu fapte şi au menţinut un control flexibil asupra situaţiei de medire. Mediatorii eficienţi interveneau mai repede când conflictul escalada şi aveau o competenţă lingvistică îmbunătăţită. Culpurile cu probleme severe de relaţionare au reuşit într-o mai mică măsură să atingă un acord acceptabil pentru ambele părţi (în special dacă stilul mediatorului consta în centrarea pe fapte). Donahue et al. (1994) au arătat că măsura în care cuplurile reuşesc să realizeze un acord este dependentă de numărul de probleme asupra cărora există dispute.
Terapeuţii de familie trebuie de asemenea să aibă în vedere medierea ca variantă pentru clienţii care se confruntă cu un divorţ. Nu doar părinţii beneficiază de pe urma medierii ci, poate mai important, copiii acestora beneficiază de asemenea. Prin mediere se poate reduce conflictul interparental (Kelly, 1993), iar reducerea conflictului interparental este asociată cu reducerea riscului pentru dezvoltarea unor tulburări emoţionale sau de comportament ale copiilor (Lansky, 1996).
Macoby & Mnookin (1992) au arătat că unul din patru divorţuri sunt considerate divorţuri cu un nivel ridicat de conflict între foştii parteneri. În aceste condiţii, dată fiind şi rata ridicată a divorţurilor, este nevoie de o serie de strategii de intervenţie care să întâmpine această realitate practică şi să contribuie la reducerea pe cât posibil a efectelor negative ale ei.
Este posibil ca uneori clienţii care se prezintă la un mediator să încurajeze ei înşişi o aboradre mai curând terapeutică a procesului de mediere. Uneori, unele cupluri descriu situaţia lor cu o aşa de mare grijă şi implicare, încât poate părea că încă mai există viaţă în acel mariaj. În aceste situaţii mediatorul îşi poate pune în mod justificat întrebarea dacă clienţii săi sunt angajaţi în procesul potrivit pentru ei. Cu acordul clienţilor se poate suspenda procesul de mediere şi se poate pune întrebarea dacă mariajul în sine sau ceva din interiorul mariajului trebuie să se termine (Katz, 2007). În cazul în care partenerii sunt nehotărâţi sau au oscilat multă vreme între a divorţa sau nu poate fi utilă recomandarea ca aceştia să consulte un terapeut.
Aflaţi în process de divorţ, uneori părinţii pot experienţia emoţii extrem de volatile sau ambivalente faţă de fostul partener. Teama, furia, dezamăgirea şi/sau speranţa unei reconcilieri sunt amplificate de – şi uneori exprimate prin – dispute referitoare la termenii divorţului sau la aranjamentele care îi privesc pe copii (Emery, 1994). De aceea nu este deloc surprinzător ca adesea aceste emoţii intense se manifestă şi în cadrul medierii. In această situaţie mediatorul are sarcina de a înţelege şi gestiona aceste manifestări, dar în acelaşi timp şi de a menţine controlul şi de a împinge procesul înainte. Din această perspectivă, în cadrul medierii se pot regăsi câteva dintre caracteristicile abordării de scurtă durată, focalizată pe rezolvarea de probleme din terapia de familie (Emery, 1995). Potrivit aceluiaşi autor, conceptualizarea medierii din perspectiva terapiei de familie constă în principal în renegocierea relaţiilor de familie. Este evident că relaţiile părinte-copil trebuiesc redefinite prin mediere; stabilirea custodiei sau a programului de vizitare constituie uneori subiectul principal al medierii.
Un plan de creştere a copilului (sau copiilor) care îi cuprinde pe ambii părinţi foarte detaliat este util deoarece, pe de o parte, el stabileşte modul în care vor exista contacte între părinte şi copil, şi pe de altă parte, limitează sau prescrie contactul dintre foştii parteneri. Relaţiile familiale post-divorţ (reguli specifice) sunt definite explicit în detaliu în cadrul medierii, iar această strategie defineşete în acelaşi timp relaţiile dintre părinţi într-o manieră mult mai rece şi tranzacţională (Emery, 1994).
O altă similaritate dintre mediere şi terapie constă în aceea că mediatorii adesea abordează domenii sau aspecte care nu sunt luate în considerare explicit de legi. Acest lucru este arătat de faptul că de obicei acordurile încheiate prin mediere conţin mai multe detalii legate de creşterea copiilor decât acordurile încheiate între avocaţi ((Emery, 1994; Koopman, Hunt, & Stafford, 1984). Aceste detalii se pot referi la: scopurile comune ale părinţilor cu privire la creşterea copiilor ; situaţiile specifice în care părinţii îşi exercită în mod egal autoritatea parentală; planuri despre cum vor decurge comunicările de rutină despre copii (evitându-se astfel comunicările neplanificate sau nedorite); elemente specifice din programul copiilor (vacanţe, program zilnic, cheltuieli, transportul copiilor et.). Majoritatea practicienilor sunt de părere că această descriere detaliată a relaţiilor post-divorţ ajută la reducerea conflictului dintre părinţi. Mai mult, în unele state din SUA aceste planuri detaliate sunt cerute prin lege (Ellis, 1990).
(citeste mai mult, in Borlean, C., Visu-Petra, G., (2008).Abordarea medierii in cazurile de divort din perspectiva terapiei de familie si a practicii sistemice, in Revista Terapia Sistemica, nr.2,Timisoara, 2008, pe site-ul www.dianoia-tm.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: